Samuel Marian |
28. Feb, 2010 |
Articles
Asistentul personal al Ambasadorului SUA în Franţa, James Reece (Jonathan Rhys Meyers), duce o viaţă de invidiat la Paris. Cu o superbă franţuzoaica pe post de iubită, adevarata lui pasiune ramane jobul său de începător din cadrul CIA-ului. Tot ce işi doreste acum James este să ajungă un agent în toată regula şi să aibă parte de cât mai multă acţiune şi adrenalină. Aşa că în momentul în care i se oferă posibilitatea de a avansa în cadrul CIA-ului, nu-i vine să creadă ce noroc a dat peste el. Totul până în momentul în care îl cunoaşte pe noul său partener, agentul special Charlie Wax (John Travolta).
Un obsedat de arme, mereu pus pe glume proaste, care abia asteaptă să-i scape degetul pe trăgaci, Wax a fost trimis la Paris pentru a opri un atac terorist. Alături de noul său partener, James este atât de norocos încât are ocazia să vadă o faţă obscură şi complet ilegală a Parisului, printr-o ploaie de gloanţe şi explozii în lanţ. De-a dreptul marcat de aceste experiente, James visează deja la clipa în care va putea lucra din nou în spatele biroului, numai că ceea ce nu ştie încă este că nu există cale de întoarcere, odată ce s-a expus pericolului.
John Travolta şi Jonathan Rhys Meyers îşi unesc forţele pentru a aduce din 5 februarie în cinematografe cel mai exploziv film al sezonului: Din Paris, cu dragoste.
Topul filmelor vizionate saptamana aceasta:
- From Paris with Love
- The Wolfman
- Tooth Fairy
- Shutter Island
- The Boondock Saints
Tags:Filme 2010, Filme Noi, From Paris with Love, Shutter Island, The Boondock Saints, The Wolfman, Tooth Fairy
Samuel Marian |
21. Feb, 2010 |
Articles
Sam, eleva de liceu, lucreaza dupa scoala la un restaurnt, incercand sa supravietuiasca alaturi de mama vitrega si de surorile sale, visand la admiterea la Princeton (locul perfect pentru a-si gasi printul din vise). Cand partenerul anonim de pe chat aranjeaza o intalnire la balul de Halloween, Sam se sperie cand acesta se dovedeste a fi chiar colegul ei. Intrebarea este daca el poate iubi o fata care nu face parte din cercul lui… Se pot adeveri oare povestile? Desigur – daca Sam lupta pentru ca visele sa devina adevarate.
Topul filmelor vizionate saptamana aceasta:
- A Cinderella Story
- The Spy Next Door
- Legion
- Air America
- Save The Last Dance
Tags:A Cinderella Story, Air America, Legion, Save The Last Dance, The Spy Next Door
Samuel Marian |
14. Feb, 2010 |
Articles
Toorop a luptat in toate razboaiele care au zguduit lumea de la inceputul secolului al XXI-lea si a supravietuit.
Mafia care conduce Europa de Est il insarcineaza pe acest mercenar curajos cu o misiune delicata: accea de a escorta o tanara misterioasa pe nume Aurora din Rusia la New York, pentru a o incredinta unui ordin religios extrem de puternic.
BABYLON A.D. SAS si MNP ENTREPRISE prezinta BABYLON A.D., un film de Mathieu Kassovitz, cu: Vin Diesel, Mélanie Thierry, Michelle Yeoh, Lambert Wilson, Mark Strong, Jérôme Le Banner, Charlotte Rampling si Gérard Depardieu. Scenariul este realizat de Mathieu Kassovitz si Eric Besnard, dupa romanul “Babylon Babies” al lui Maurice G. Dantec. Producator este Ilan Goldman.
Topul filmelor vizionate saptamana aceasta:
- Babylon A.D.
- The Invention of Lying
- The Final Destination
- Extract
Later Edit: In timp ce scriam acest post mi s-au ars cartofi. Deci … sper ca a meritat
Tags:Babylon A.D., Extract, The Final Destination, The Invention of Lying
Samuel Marian |
07. Feb, 2010 |
Articles
“Voi încerca să mă port normal”, promite Ace Ventura, un puşti în vârstă de doar 12 ani. Ar fi foarte bine, numai că normal pt el este să găsească boi pierduţi, pisici răpite, sau aligatori scăpaţi şi să creeze haos la fiecare minut. Ca şi tatăl lui, este în natura lui să fie un detectiv de animale defect. Şi când un pui de panda de la zoo este furat şi mama lui Ace este suspectul nr 1, eroul nostru se avântă să apere reputaţia familiei. Este o nouă generaţie de distracţie în familie şi o comedie nebună cu ursul panda, în timp ce Ace Ventura Jr. (Josh Flitter) conspiră cu aventuroasa vecină Laura (Emma Lockhart) şi cu nerodul A-Plus (Austin Rogers) la vânătoare de piste şi râsete. Gata de distracţie? În regulă atunci Ace-Ace Jr. este stăpân pe situaţie.
Topul filmelor vizionate saptamana aceasta:
- Ace Ventura: When Nature Calls
- Accepted
- Imagine That
- After School Special
Tags:Accepted, Ace Ventura: When Nature Calls, After School Special, Imagine That
Samuel Marian |
31. Jan, 2010 |
Articles
În viitorul nu foarte îndepărtat, la vreo 30 de ani după războiul catastrofal, un om străbate singur întinderile pustii ale ceea ce fusese altădată America. Oraşe pustiite, şosele distruse, pământ pârjolit—tot ce-l înconjoară arată catastrofa care se petrecuse. Nu mai există nicio urmă de civilizaţie, sau lege. Drumurile aparţin unor bande de tâlhari care sunt în stare să omoare un om pentru pantofii lui, pentru o cană de apă, sau…chiar pentru nimic. Dar ei nici nu se compară cu acest călător solitar.
Un luptător de nevoie şi nu de plăcere, Eli (Denzel Washington) nu doreşte decât pacea, dar dacă e provocat, el îşi va distruge atacatorul înainte ca el să-şi dea seama de greşeala fatală pe care a făcut-o. El nu-şi apără atât viaţa cât speranţa de viitor; o speranţă pe care a purta-o cu el şi a apărat-o în toţi aceşti ani şi pe care este hotărât s-o împlinească. Mânat de această hotărâre şi condus de credinţa în ceva mai presus de el, Eli face tot ceea ce e nevoit să facă pentru a supravieţui şi pentru a continua pe drumul său. (more…)
Tags:cartea lui eli, Fame, Sherlock Holmes, The book of Eli
Samuel Marian |
24. Jan, 2010 |
Articles
Dupa cum am promis am sa va recomand un film in fiecare Duminica. 
Filmul de Duminica aceasta este: Love Me If You Dare.
O poveste cu mult peste incredibila!Iubirea celor 2 este inimaginabila,puternica,pura,care porneste cu un joc pentru ei dar lucrurile devin din ce in ce mai puternice intre ei.O dragoste care trece peste orice obstacol,orice bariera,o dragoste cu peripetii,zambete,dezamagiri,plina de riscuri.Un sfarsit pe masura,un sfarsit care demonstreaza ca dragostea poate fi infinita.Cred ca merita cu desavarsire 10!
Topul filmelor vizionate saptamana aceasta:
- Love Me If You Dare
- Armored
- Alvin And The Chipmunks The Squeakquel
- I Hate Valentines Day
Tags:Alvin And The Chipmunks The Squeakquel, Armored, I Hate Valentines Day, Iubeste-ma daca poti, Jeux d'enfants, Love Me If You Dare
Samuel Marian |
17. Jan, 2010 |
Articles
De acum in fiecare duminica am sa va recomand un film vazut de mine in cursul saptamanii
Recomandarea de duminica aceasta e: Never Back Down
Probabil ca filmul l-ati vazut multi asa ca daca l-ati vazut asta e … poate data viitoare o sa recomand un film necunoscut voua.
Jake Tyler, un adolescent rebel, incearca sa isi gaseasca locul in noua sa scoala, si cea mai scurta cale pe care o gaseste este de a se inscrie la un club de lupte de strada. El isi gaseste un mentor in persoana lui Jean Roqua, conducatorul scolii de arte martiale mixte, si isi cizeleaza disciplina, rabdarea, ambitia.
Dupa ce familia si prietenii ii sunt amenintati de batausul local, Tyler se va antrena din greu pentru o confruntare finala, iar perioada aceasta ii va servi nu doar razbunarii ci si cunoasterii profunde de sine.Un film pen tru toate varstele.Nimic nu este mai de valoare,decat sa te cunosti pe tine insuti,sa-ti realizezi valoarea si sa-ti aperi principiile si familia.
Trailer si mai multe detalii despre film aici.
Tags:filmul de duminica, Never Back Down